Un porumbel întors spre seară
Cu o rămurică, verde de măslin sub aripioară
S-a oprit din zbor, așa ca într-o doară,
Pe pământul reavăn să-și lase a lui comoară.
Rămurica a reînceput să inflorească
Părea a fi un simplu dar divin,
Îndestulare, ea spera să răspândească,
Să potolească foamea, oricărui peregrin.
Potop perfid de gânduri sure,
Stârnit de patima ascunsă-n asfințit…
No comments:
Post a Comment